Al doilea proiect al Asociației Art-Music for people – Campania “Music for Autism” în care suntem implicați esteGrădina senzorială din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 33 Constanța, realizat cu suportul Kaufland România șiîn parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Ce ne place foarte mult la acest proiect este parteneriatul cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul Constanța, care școlarizează copii cu dizabilități, nivel preșcolar, primar și gimnazial. Astfel, activitățile outdoor derulate în cadrul acestui proiect dintre preșcolarii din învățământul de masă și cei înscriși în învățământul special, se pot desfășura împreună, susținând terapiile suportive în procesul de compensare/integrare în societate a copiilor cu diverse deficienţe.
Scopul urmărit în activitățile outdoor este de a dezvolta personalitatea fiecărui copil. Astfel:
• copiii pot învăța mai multe lucruri despre mediul înconjurător în care îşi desfășoară activitatea, relațiile dintre componentele acestuia și cum pot să-și aducă aportul la protejarea lui;
• învaţă despre propria persoană, propriile limite şi cum pot fi acestea depăşite;
• comunică şi colaborează eficace în cadrul unui grup.
Liberty Bells , unul dintre cele mai atractive instrumente Percussion Play, este pentru prima oară montat în România, oferind suport pentru stimularea auditivă și accesul la muzică.
Grădina terapeutică senzorială este o iniţiativă de a oferi terapie prin grădinărit, terapie ocupațională dar şi terapie senzorială, acestea ajutând la stimularea simţurilor, reconectarea cu natura, îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea gradului de independenţă pentru beneficiarii acesteia.
Un concept inovator ce aduce oamenii
împreună prin intermediul muzicii.